De ce ar trebui să-i intereseze pe cititorii români de azi o carte despre fraţii Manakia? În primul rînd, pentru că Ienache şi Milton se considerau români, deşi – remarcă obiectiv Marian Ţuţui – „este destul de problematic a-i socoti astăzi astfel, întrucît mulţi aromâni nu se mai consideră români”. În al doilea rând, fiindcă, aşa cum dovedeşte autorul, fraţii Manakia au avut legături strînse şi îndelungate cu România (mai ales cu Curtea Regală şi cercurile academice). Şi, nu în ultimul rînd, deoarece, „chiar dacă nu au fost primii autohtoni care au filmat, ei pot fi consideraţi primii cineaşti din Balcani, căci activitatea lor a fost constantă şi mai îndelungată decît a predecesorilor care au filmat doar ocazional”, iar opinia conform căreia Ienache şi Milton au realizat unele dintre „primele filme etnografice din lume” nu mai pare astăzi hazardată. În ceea ce priveşte locul fraţilor Manakia în cinematografia românească, Marian Ţuţui – care admite că nu a descoperit încă dovezi privind vreo proiecţie a filmelor lor în ţara noastră, deşi presupune că ele au fost cunoscute – consideră că „activitatea lor a constituit un moment de excepţie fericită”. Cartea este remarcabilă în domeniu pentru că oferă cititorilor o perspectivă integratoare asupra activităţii fotografice şi a celei cinematografice a celor doi fraţi aromâni (tratate până acum separat), perspectivă susţinută de documente atît din România, cît şi din Macedonia.
Frații Manakia, aromânii noștri neliniștiți, au creat lucruri unice și de pionierat, lucruri cu care orice alt popor se lăuda și îl includea ca aparținând istoriei lui. Acum, poate în ceasul al 12-lea, vom recunoaște că avem printre aromânii noștri minți strălucire și genii ce au contribuit la ridicarea întregii civilizații umane.
sursa: Ziarul Națiunea
Maluri de Prut 